de Mario Cristian,

Marți seară, în sala austeră a Palatului Victoria, premierul Ilie Bolojan și vicepremierul Dragoș Anastasiu au tras linia sub una dintre cele mai ambițioase campanii de reformă de după 1989. Nu a fost un spectacol, nu au fost aplauze. A fost mai degrabă o autopsie a sistemului opac și supraponderal care guvernează cele peste o mie de companii de stat din România. Iar mesajul a fost limpede: se taie în carne vie.

Printre primele lovituri: sancționarea firmelor care ignoră obligația de a furniza date financiare, eliminarea sinecurilor din consiliile de administrație, listarea selectivă la bursă și, poate cea mai așteptată măsură, demiterea managerilor care nu-și ating obiectivele. „Cei care nu acceptă noii indicatori de performanță, să plece”, a spus Bolojan, într-un ton lipsit de menajamente.

330 de milioane euro – nota de plată a întârzierii

România a fost penalizată cu 330 de milioane de euro în cadrul PNRR pentru că a ratat câteva jaloane-cheie. Anastasiu nu s-a ascuns: „Va trebui să recuperăm acești bani până la 30 noiembrie”. În limbaj diplomatic, înseamnă: timpul vorbelor a trecut.

AMEPIP – din adormită, în ofensivă

Pentru prima oară, AMEPIP – instituția care ar trebui să monitorizeze guvernanța corporativă a companiilor de stat – a început să aplice sancțiuni. Anastasiu a anunțat: „Ieri au început să curgă amenzile”. Timp de ani întregi, aceste companii au funcționat ca niște enclave opace în care datele financiare lipseau, iar performanța era o glumă sinistră.

S-a încheiat era „consiliilor de administrație ca premiu de loialitate”

În noua viziune, funcționarii publici nu vor mai putea face parte din mai multe consilii de administrație. Mandatele multiple – un sport național printre favoriții sistemului – vor deveni ilegale. În plus, numărul membrilor CA va fi redus drastic. „La regiile autonome: maxim 3 membri. La societăți: maxim 5. La cele foarte mari – terapie individuală”, a glumit amar vicepremierul.

Lista neagră: 266 de companii care pierd bani chiar și cu subvenții

România are 1.326 de companii de stat. Dar doar 315 dintre ele generează 96% din cifra totală de afaceri. În schimb, 266 dintre ele generează pierderi chiar și după ce primesc bani de la buget. Subvenții, în total: 14 miliarde de lei. Profituri reale? Mult mai puține, dacă scădem infuziile de la stat.

Transparență, cu bisturiul

Bolojan a pus punctul pe rană: „Ministerele tutelare vor publica toate datele financiare. Avem nevoie de o oglindă fidelă a performanței acestor companii și a celor care le conduc.” E o schimbare de paradigmă. Pentru un sistem construit pe opacitate, e ca și cum ai aprinde brusc lumina într-o cameră în care de multă vreme domnea întunericul.

Managerii vor livra sau vor pleca

„Vom aplica legea și contractele. Dacă managerii nu își ating obiectivele, pleacă.” Anastasiu nu lasă loc de interpretare. E promisiunea unui nou tip de guvernanță – bazată nu pe relații, ci pe rezultate. Dar mai e un drum lung de parcurs, iar rezistența sistemului va fi pe măsură.

Orban vine la București

Miercuri, la ora 19:00, premierul ungar Viktor Orban va fi prezent la Palatul Victoria pentru o discuție informală cu Bolojan. Subiectele – oficial – țin de cooperarea bilaterală. Neoficial, rămâne de văzut dacă nu cumva Orban e interesat de modelul de eficiență pe care Bolojan vrea să-l impună la București.

Critica autorului – „Cifrele nu mint, dar reformele pot eșua”

La prima vedere, Ilie Bolojan și Dragoș Anastasiu par să fi deschis o cutie neagră. Reforma anunțată sună curajos, tehnocrat, chiar revoluționară. Sancțiuni pentru opacitate. Reducerea sinecurilor. Indicatori de performanță reali. Transparență. Pare o listă dintr-un manual FMI. Dar un specialist în economie, trecut prin tranziții și crize, nu poate să nu ridice din sprâncene.

De ce acum? De ce sub presiunea PNRR? Și de ce, în ciuda măsurilor, totul pare a fi o reacție la o realitate cunoscută de decenii?

1. Reforma companiilor de stat – o eternă promisiune cu față nouă

În ultimele trei decenii, reforma companiilor de stat a fost invocată la fiecare val de austeritate sau acord cu organismele internaționale. Acum, sub presiunea jaloanelor PNRR și a unei penalizări de 330 de milioane de euro, guvernul mută în sfârșit piesele pe tabla de șah. Dar mutările vin târziu. Și sunt reactive, nu strategice.

Ce se întâmplă când gestionezi 1.326 de companii, dintre care doar 315 contează economic, iar restul supraviețuiesc prin subvenții? Simplu: ai un stat obez, cu metabolism lent și o capacitate redusă de a livra valoare.

2. AMEPIP – jandarmul adormit care se trezește la miezul nopții

Dragoș Anastasiu a anunțat că AMEPIP, instituția care ar fi trebuit să fie vârful de lance al guvernanței corporative, abia acum începe să aplice sancțiuni. Este ca și cum ai avea un radar care pornește după ce toate mașinile au trecut cu 200 km/h.

În esență, România a tolerat companii fără date financiare clare. A tolerat consilii de administrație cu membri fără expertiză. A tolerat ineficiența ca normă.

3. Ce nu se spune: listarea la bursă nu e soluția magică

Listarea a 3 companii la bursă este un jalon din PNRR. Dar listarea nu este reformă. Este un mijloc, nu un scop. Listarea unei companii neprofitabile înseamnă transferarea riscului către piață – adică spre investitori, adesea tot statul. Fără restructurare, fără o cultură a performanței, fără guvernanță reală, piața nu va absorbi ceea ce statul nu a reușit să curețe.

4. Indemnizațiile și CA-urile – reforma simbolică, nu structurală

Să reduci numărul membrilor din consiliile de administrație și să limitezi indemnizațiile e o măsură care dă bine la public. Dar problema e mai profundă: cine îi numește? cu ce criterii? Dacă nu reformezi mecanismul de selecție, vei avea 3 membri incompetenți în loc de 5. Reforma cantitativă nu înseamnă reformă calitativă.

5. Pericolul real: reforma făcută în grabă, cu obiective pe termen scurt

Premierul și vicepremierul vor rezultate până la 30 noiembrie, când trebuie „recuperată” penalizarea din PNRR. Dar economia nu funcționează pe logica birocrației europene. Graba poate însemna restructurări haotice, planuri nerealiste și pierderea capitalului uman valoros din aceste companii.

Ce lipsește? Un plan pe 3–5 ani, cu obiective clare de profitabilitate, investiții și eficiență operațională. Fără un „economic blueprint” coerent, totul poate deveni doar o piesă de imagine.

6. Reforma se va măsura în fapte, nu în PowerPoint-uri

Bolojan și Anastasiu joacă, fără îndoială, cartea grea. E mai ușor să majorezi salarii sau să dai ajutoare decât să restructurezi sistemic companiile de stat. Dar succesul nu va fi măsurat în comunicate de presă. Ci în câți bani se întorc efectiv la buget. În cât de repede o companie fără profit devine rentabilă. În cât de repede dispare cultura „merge și-așa”.

„Faptele sunt sfinte. Interpretările vin și pleacă.”