România pare să aibă un talent aparte de a „călări valul” exact atunci când acesta începe să se retragă, o tendință observabilă în modul în care adoptăm sau reacționăm la marile transformări globale. Ridicarea vizelor pentru Statele Unite este cel mai recent exemplu în această direcție. În timp ce acest gest simbolic reprezintă o victorie diplomatică, ridicarea vizelor vine într-un moment în care „Visul American” este mai degrabă o iluzie palidă decât idealul care a atras generații de imigranți.
Ce este visul American?
„Visul American” reprezintă credința că fiecare individ, indiferent de originea sa, poate să atingă succesul și prosperitatea prin muncă asiduă și dedicare. A fost motorul imigrației și al dezvoltării economice americane în secolele XIX și XX, atrăgând milioane de oameni în căutarea unei vieți mai bune. Casele cu peluze verzi, siguranța economică și ascensiunea socială au devenit simboluri ale acestui vis.
În realitatea contemporană, însă, visul se clatină sub presiunea inegalităților sociale, a costurilor mari ale educației și sănătății, precum și a unei competiții globale acerbe. În acest context, ridicarea vizelor pentru români apare mai degrabă ca un gest tardiv. Nu mai plecăm spre America cu valize de carton, ci cu CV-uri care caută oportunități mai realiste în Europa sau chiar acasă, în România.
Imperiul Bizantin: Lecții dintr-o redescoperire tardivă
Aceeași dinamică s-a văzut și în trecutul nostru cultural. Am redescoperit strălucirea Bizanțului, cu întreaga sa moștenire culturală și spirituală, exact atunci când vestigiile sale fuseseră deja înghițite de istorie. Bizanțul, simbol al sofisticării și al sintezei între Est și Vest, a fost în mare parte ignorat de Europa Occidentală după căderea sa, dar românii au încercat să-i revendice moștenirea la un secol distanță. Această fascinație tardivă reflectă o tendință persistentă de a valorifica modele doar când ele au devenit istorie.
Capitalismul reinventat și politicile climaterice
România a îmbrățișat capitalismul cu entuziasm după căderea regimului comunist, dar exact în momentul în care acest model economic începea să fie chestionat și reinventat. În prezent, lumea capitalistă se orientează către sustenabilitate, politici verzi și reducerea impactului asupra climei. Noi, în schimb, continuăm să aspirăm la creștere economică rapidă, bazată pe industrii poluante și infrastructură clasică, ignorând deseori lecțiile unui model economic care se reinventează în fața crizei climatice.
Discursuri care întăresc perspectiva
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României
Într-un discurs din 2023, Mugur Isărescu a evidențiat decalajele României în adaptarea la noile paradigme economice globale:
„Noi, în România, am adoptat capitalismul cu o credință aproape naivă că toate problemele noastre vor dispărea. În timp ce țările dezvoltate implementează politici sustenabile, noi continuăm să urmăm un model industrialist vechi. Viitorul nostru nu poate depinde de copierea unor modele expirate, ci de găsirea unui echilibru între creștere și sustenabilitate.”
Joe Biden, Președintele SUA
Într-un discurs adresat partenerilor NATO, Joe Biden a subliniat schimbările în prioritățile americane:
„Visul American nu mai înseamnă doar oportunități economice. Este despre democrație, despre șansa de a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. În această lumină, ne dorim ca partenerii noștri să împărtășească aceste valori și să își construiască propriile visuri locale.”
Mircea Cărtărescu, scriitor și gânditor
Într-un interviu, Mircea Cărtărescu a reflectat asupra sincronizării României cu marile curente globale:
„România mereu ajunge la banchetul istoriei atunci când masa este deja curățată. Este ceva ce ține de ADN-ul nostru cultural – să trăim mai întâi nostalgia și abia apoi prezentul. Așa a fost cu Bizanțul, așa este acum cu capitalismul.”
România – Mereu în a doua epocă de aur?
Aceste exemple arată un model: România intră pe scena globală sau adoptă mari curente de gândire și politică exact când acestea se află în declin sau în transformare. Această tendință nu este doar o întâmplare, ci reflectă o sincronizare întârziată în raport cu marile curente ale istoriei. Totuși, acest decalaj poate fi și o oportunitate. Dacă am învăța din greșelile altora, am putea adapta mai bine modelele și valorile globale la nevoile și specificul nostru.
România trebuie să treacă de la reacții tardive la acțiuni proactive. Ridicarea vizelor poate fi un simbol al deschiderii, dar succesul nu vine doar din accesul la o lume mai mare, ci din capacitatea de a construi un „vis românesc” adaptat contextului prezent. În loc să călărim valul când se retrage, poate ar fi momentul să învățăm să-l anticipăm.
