D.W. Griffith (David Wark Griffith, născut pe 22 ianuarie 1875 în Kentucky, SUA) este unul dintre cei mai influenți cineaști timpurii, considerat adesea drept părintele limbajului cinematografic modern. În perioada în care cinematografia abia se desprindea de formele teatrale și încerca să-și găsească identitatea, Griffith a venit cu inovații tehnice și narative care au definit pentru decenii modul în care poveștile pot fi spuse pe ecran.

Deși a început ca actor și scenarist, Griffith s-a impus ca regizor la compania American Biograph între 1908 și 1913, unde a produs sute de scurtmetraje. În acest context, el a experimentat cu noțiuni precum montajul paralel, prim-planul și variația ritmului narativ, elemente ce au transformat filmul dintr-o simplă curiozitate vizuală într-un mediu cu potențial dramatic și poetic. Prin abordările sale, Griffith a încercat mereu să ridice cinematografia de la statutul de divertisment de bâlci la cel de artă respectabilă.

Cea mai notabilă producție a sa rămâne „The Birth of a Nation” (1915), o lucrare controversată din cauza mesajului rasist și a idealizării Ku Klux Klan-ului. Cu toate acestea, din perspectivă tehnică și narativă, filmul a fost revoluționar: a introdus pe scară largă montajul paralel și a demonstrat cum ritmul și suspansul pot fi construite prin alternarea secvențelor. Succesul imens al filmului (dar și scandalurile asociate) au pus Griffith în centrul dezbaterilor despre responsabilitatea socială a cineaștilor.

Conștient de problemele morale ridicate de „The Birth of a Nation”, Griffith a încercat să răspundă criticilor prin „Intolerance” (1916), un film epic ambițios, ce îmbina patru povestiri diferite din epoci distincte, toate sub tema suferinței cauzate de intoleranță. Deși nu a avut același succes financiar, „Intolerance” a impresionat prin complexitatea structurii și utilizarea masivă a decorurilor grandioase. A fost un experiment narativ îndrăzneț, confirmând încă o dată rolul lui Griffith în dezvoltarea limbajului cinematografic.

Până la finalul anilor ’20, stilul lui Griffith a fost eclipsat parțial de apariția altor regizori inovatori și de trecerea la filmul sonor. Totuși, moștenirea sa rămâne incontestabilă: de la el se revendică noțiunea de montaj dramatic, folosirea prim-planurilor pentru a sublinia emoția și dezvoltarea unei structuri narative coerente și complexe în film. Dacă cineaștii anteriori vedeau camera ca pe un simplu aparat de înregistrare, Griffith a înțeles că prin compoziția cadrului, alternarea planurilor și succesiunea scenelor, regizorul poate manipula timpul, spațiul și emoția publicului.

Astfel, numele lui D.W. Griffith este intim legat de procesul prin care filmul s-a transformat din experiment tehnic și spectacol vizual în artă narativă matură. În ciuda controverselor, el este o figură esențială a cinematografiei timpurii, un arhitect al gramaticii filmului, ale cărui inovații se simt și astăzi în producțiile contemporane.

Surse:

• D.W. Griffith: American Film Master – Iris Barry (Da Capo Press, 1999 1st) 978-0306808792
• D.W. Griffith and the Origins of American Narrative Film: The Early Years at Biograph – Tom Gunning (University of Illinois Press, 1994 1st) 978-0252063664
• The Birth of a Nation: D.W. Griffith, Director – Melvyn Stokes (Oxford University Press, 2008 1st) 978-0195336799