Pe 28 februarie 2026, Statele Unite și Israel au lansat o ofensivă militară coordonată majoră împotriva Iranului. Operațiunea israeliană a fost denumită „Roar of the Lion”, iar cea americană „Operation Epic Fury”. Mesajul transmis de cele două state a fost clar: nu era doar o demonstrație de forță, ci o lovitură țintită, cu obiectiv strategic major – eliminarea liderului suprem al Iranului și destabilizarea centrului de comandă al regimului.

Ținta principală a fost complexul asociat liderului suprem, situat în zona centrală a Teheranului, în apropierea unor artere și districte administrative esențiale. Această zonă reprezintă nucleul puterii politice și militare iraniene, găzduind birouri operaționale și structuri cheie de conducere. Primele informații au fost contradictorii: unele surse au susținut că liderul suprem a fost eliminat, în timp ce alte declarații au indicat că acesta nu se afla în incintă în momentul impactului. Ulterior, au apărut relatări potrivit cărora trupul său ar fi fost identificat și decesul confirmat, însă situația regională a rămas tensionată.

Prima undă de atac a fost concepută pentru a produce un șoc sistemic total. Loviturile au vizat infrastructură industrială critică, centre aerospațiale, instalații militare și obiective strategice din mai multe orașe, inclusiv Teheran, Qom, Kermanshah și Isfahan. În vest, au fost neutralizate situri de lansare a rachetelor înainte ca operatorii să poată activa radarele. Isfahan, considerat un centru esențial al programelor nucleare și de drone, a fost intens bombardat.

Pentru realizarea atacului, SUA și Israel au mobilizat forțe navale și aeriene semnificative. Două grupuri de portavioane au fost poziționate strategic: unul în Marea Arabiei și altul în estul Mediteranei. Aviația israeliană a traversat spațiul aerian regional pentru a ajunge în Iran, iar sincronizarea a fost elementul central al operațiunii.

Planificatorii militari au aplicat tactica „time on target”, prin care loviturile lansate din locații diferite – submarine, distrugătoare, bombardiere stealth și avioane de vânătoare – au fost calculate astfel încât să lovească simultan țintele. Rachete de croazieră, bombe ghidate și muniții lansate aerian au impactat în același moment, generând un efect de paralizie operațională asupra apărării iraniene.

Sistemele de apărare antiaeriană iraniene au fost neutralizate printr-o combinație de război electronic și operațiuni cibernetice. Coaliția a introdus date false în sistemele radar, creând confuzie și supraîncărcare informațională. Au fost lansate sute de momeli aeriene pentru a simula atacuri masive, determinând operatorii iranieni să reacționeze eronat. În acest context, aeronave stealth americane și israeliene au penetrat spațiul aerian fără a fi detectate. Rețeaua integrată de apărare aeriană a fost grav afectată în primele ore ale conflictului.

Atacul a fost structurat în trei valuri principale. Primul a vizat radarele, bateriile sol-aer și centrele de comandă. Al doilea a avut ca obiectiv distrugerea rachetelor balistice și a lansatoarelor mobile. Al treilea a lovit industria militară și capacitățile de producție strategică.

Distrugătoare din clasa Arleigh Burke au lansat rachete Tomahawk din Golful Persic și Marea Arabiei. Acestea au zburat la altitudine joasă pentru a evita detectarea radar și au lovit instalații S-300 și S-400, precum și buncăre de comandă. Bombardiere B-2 Spirit au atacat obiective fortificate, inclusiv infrastructură nucleară subterană. Avioane F-15E au vizat lansatoare mobile și convoaie de rachete, folosind muniții ghidate de precizie. Aeronavele au fost realimentate în aer pentru a susține operațiuni repetate.

Portavioanele au lansat valuri succesive de avioane F/A-18 și F-35C, care au continuat misiunile de suprimare a apărării aeriene și colectare de informații. Aeronave de avertizare timpurie au coordonat spațiul aerian intens congestionat.

După primele ore, infrastructura defensivă iraniană a fost grav afectată. Cu toate acestea, Iranul a ripostat prin lansarea unui val masiv de rachete și drone către baze americane și aliați regionali. Au fost raportate atacuri asupra unor baze din Emiratele Arabe Unite și Bahrain, iar în Israel au fost activate sistemele de interceptare. Spațiul aerian al unor state din regiune a fost restricționat temporar.

Riposta iraniană a fost organizată sub denumirea „Operation Truthful Promise 4”. Un val masiv de rachete balistice și drone a fost lansat către baze americane din regiune și către obiective strategice israeliene. Baza aeriană Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite a fost lovită, fiind raportată cel puțin o victimă din cauza schijelor. În Bahrain, cartierul general al Flotei a 5-a a SUA a fost țintit direct. Qatarul a interceptat rachetele îndreptate către teritoriul său, iar Kuweitul și-a închis complet spațiul aerian în timpul atacurilor.

În Israel, sirenele de avertizare au răsunat la nivel național. Sistemele de apărare antirachetă au interceptat numeroase proiectile deasupra Tel Avivului și Ierusalimului, cerul fiind luminat de explozii în aer. Totuși, volumul atacului a demonstrat că Iranul păstrează o capacitate substanțială de descurajare, în pofida loviturilor inițiale primite.

Pe plan strategic, situația a intrat într-o fază de incertitudine extremă. Infrastructura defensivă iraniană fusese grav afectată, dar nu complet distrusă. Forțele rămase puteau continua atacurile asimetrice prin intermediul dronelor, rachetelor cu rază medie și grupărilor aliate din regiune. În paralel, SUA și Israel și-au consolidat prezența navală și aeriană, pregătindu-se pentru un posibil al doilea ciclu de operațiuni.

În plan diplomatic, tensiunea a atins cote maxime. Statele din Orientul Mijlociu au intrat în stare de alertă, iar marile puteri au convocat reuniuni de urgență pentru a preveni escaladarea conflictului într-un război regional extins. Piețele energetice au reacționat imediat, iar rutele maritime din Golful Persic au fost monitorizate intens.

Astfel, deși prima fază a operațiunii a produs un șoc militar major și a demonstrat un nivel ridicat de coordonare tehnologică, conflictul a rămas deschis. Capacitatea Iranului de a continua atacurile și determinarea coaliției de a menține presiunea au transformat situația într-un echilibru instabil, cu implicații geopolitice de amploare pentru întreaga regiune.