1. Un mediu politic care apasă pe nervi – la propriu şi la figurat
În mai 2025 România traversează a treia criză guvernamentală în patru ani: premierul Marcel Ciolacu a demisionat după prăbuşirea coaliţiei pro-occidentale, iar pieţele reacţionează cu randamente în creştere şi temeri de recesiune Reuters. Consecinţa firească este eroziunea încrederii sociale: numai 33 % dintre români mai declară că „tind să aibă încredere” în propriul guvern, procent rămas blocat la acest nivel în ultimul Eurobarometru (toamna 2024) TamTam.
Când sentimentul de instabilitate nu mai este excepţia, ci noua normalitate, stresul politic devine cronic. Psihologia arată că incertitudinea prelungită (alegeri contestate, demisii, promisiuni încălcate) este, pentru creierul uman, un tip de stres incontrolabil – cel mai dăunător pentru sănătatea mentală şi pentru circuitul motivaţional.
2. Cum ajunge presiunea politică să „mute” societatea pe modul vegetativ
2.1. Biologia stresului colectiv
- Cortizolul ridicat pe termen lung dereglează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală şi răspunsul imun; studiile pe RMN arată micro-leziuni de substanţă albă şi îngustarea nodurilor Ranvier după expunere îndelungată la stres psihic Nature.
- În plan comportamental apar oboseala decizională, evitarea informaţiei şi retragerea socială – simptomele clasice ale sindromului „learned helplessness”.
2.2. O spirală care se auto-alimentează
- Crize politice repetitive → 2. Stres şi anxietate difuze → 3. Scădere a energiei civice (absenteism, apatie) → 4. Şanse crescute pentru populism → 5. Şocuri instituţionale noi.
Fiecare rotaţie a spiralei adânceşte senzaţia că „nu mai contează ce facem”, transformând spaţiul public într-un teren inert – o stare vegetativă socială.
3. Indicatorii clinici ai „vegetativului” românesc
| Indicator | Cum arată în 2024-25 | Ce semnalizează |
|---|---|---|
| Tulburări de anxietate/depresie raportate | Sub media UE, dar OMS avertizează asupra sub-diagnosticării sistematice Health Systems Observatory | Boala există, dar pacienţii nu ajung la tratament; stigmatul + accesul limitat = „tăcere clinică”. |
| Migraţie externă continuă | >200 000 plecări nete/an (INSSE) | Votul cu paşaportul: reacţie vegetativă, nu protest activ. |
| Participare la vot | 31 % în turul I al prezidenţialelor 2024 (BEC) | Prag critic sub 40 % – legitimitate democratică şubrezită. |
| Happiness ranking | România se menţine în a doua jumătate a clasamentului global (WHR 2024, scor mediu Cantril ≈ 5,9) | Calitatea vieţii percepută drept „călduţ neutru”, tipică sindromului de apatie colectivă. |
4. De ce nu e totul pierdut: neuro-plasticitate şi societate-plasticitate
- Plasticitatea creierului – remielinizarea este posibilă după îndepărtarea factorului de stres; experimente recente arată chiar că stimularea senzorială în bandă gamma poate reface teaca de mielină şi reduce inflamaţia Nature.
- Plasticitatea socială – exemple din alte state (Islanda, Irlanda) arată că încrederea se poate reconstrui rapid prin transparenţă radicală şi participare deliberativă.
5. Ce ar însemna o „terapie anti-vegetativă” la nivel de ţară
| Nivel | Intervenţie sugerată | Analogie neuro |
|---|---|---|
| Instituţional | Guverne stabile & respectarea termenelor electorale → reduce „micro-traumele” de incertitudine | Opreşte focarul inflamator cronic |
| Economie publică | Buget transparent, predictibil; reducerea impozitării arbitrare | Restabileşte fluxul sanguin metabolic |
| Media & Educaţie | Alfabetizare media, fact-checking, dezbatere non-polarizantă | Echilibru excitator-inhibitor în reţele |
| Sănătate mintală | Finanţarea programelor de prevenţie, acces la psihoterapie pe poliţă | Terapie de remielinizare / reducere stres |
| Participare civică | Bugete participative, juriuri cetăţeneşti, „mini-publicuri” | Re-conectarea sinapselor sociale |
Concluzie
„Starea vegetativă” nu este o fatalitate biologică, ci rezultatul unui circuit vicios între stresul politic cronic şi capacitatea limitată de răspuns a societăţii. Odată identificat mecanismul, tratamentul devine clar: creşterea predictibilităţii politice, reducerea stresorilor socio-economici şi reconectarea cetăţenilor la deciziile care îi privesc. Aşa cum mielina se poate reface, şi încrederea publică – substratul funcţionării sociale – poate fi reconstruită, dacă „terapia” este aplicată consecvent şi pe termen lung.