Rezumat

Influența tot mai mare a internetului asupra vieții de zi cu zi a transformat semnificativ modul de desfășurare a conflictelor, care acum se poartă, într-o măsură considerabilă, în spațiul cibernetic. Această manieră de a duce războaie relevă o nouă realitate: militarizarea informației, prin care societățile democratice sunt atacate și slăbite subtil din interior. Instituțiile occidentale încearcă să-și fortifice rezistența prin inițiative care să prevină și să combată eficient aceste amenințări.

Ultimele decenii au evidențiat din ce în ce mai clar tendința de modificare a modalităților de a purta războaie, punând accentul pe utilizarea resurselor și capacităților non-militare. În acest sens, se disting două forme principale de conflict: războiul informațional, cu o natură discretă și de obicei derulat prin intermediari (proxy), precum și cel economic, în care sancțiunile sunt transformate în arme, restricționând accesul unui stat pe piața mondială și slăbindu-i considerabil poziția.

Cu toate acestea, desfășurarea unui conflict prin metode non-militare nu reprezintă o inovație a timpurilor moderne. În urmă cu peste 2.500 de ani, generalul și strategul chinez Sun Tzu a punctat, în renumitul său tratat Arta războiului, un adevăr care a rămas valabil peste secole: „cea mai înaltă formă de excelență nu constă în a învinge în fiecare bătălie, ci în a înfrânge rezistența adversarului fără luptă”.

Astăzi, actorii de pe scena internațională par să adopte din ce în ce mai mult această abordare. „Războiul ca alt mijloc de a face politică”, în viziunea generalului prusac von Clausewitz, nu se mai limitează la tranșee și fronturi convenționale, la gloanțe și rachete. Acum, el se duce mai ales de la tastatura computerului, din birourile decidenților politici și economici, implicând strategii de altă natură și urmărind, nu neapărat nimicirea inamicului, ci mai degrabă dominarea și controlul acestuia. Dacă, în cazul războiului economic, acțiunile rămân relativ ușor de recunoscut și cuantificat, situația devine mult mai complicată atunci când ne referim la propagandă, dezinformare și, mai recent, la fenomenul fake-news și deep-fake.

Retrospectivă

Încă din cele mai vechi timpuri, informația a fost folosită nu doar pentru a obține avantaje operative pe câmpul de luptă, prin valorificarea slăbiciunilor adversarului și împiedicarea planurilor acestuia, ci și pentru a-l influența direct, astfel încât să-i fie anihilată voința de a lupta. Sun Tzu a surprins perfect această idee, vorbind despre înfrângerea rezistenței inamicului fără a-l ataca fizic.

Din această perspectivă, conceptul modern de „operațiuni informaționale” include tipuri de acțiuni precum propaganda și dezinformarea, practici atestate încă din Antichitate sau chiar din preistorie. Istoricul britanic Philip M. Taylor, în volumul Munition of the Mind: A History of Propaganda from Ancient World to the Present Day, sugerează că desenele murale din epoca neolitică, ilustrând lupte între grupuri de oameni înarmați, pot fi considerate primele forme de propagandă de război.

În ceea ce privește perioada antică, Haroro J. Ingram, expert în științe politice, include acțiunile lui Alexandru cel Mare în categoria a ceea ce, astăzi, se numește PSYOPS (operațiuni psihologice), după cum arată în studiul A Brief History of Propaganda during Conflict: Lessons for Counter-Terrorism Strategic Communications (2016). Concret, Alexandru a promovat narațiuni care îl prezentau drept „una cu zeii”, introducând totodată cultura grecească în societățile cucerite.

O temă recurentă în propaganda de război rămâne stimularea fricii cu scopul paralizării adversarului, determinat astfel să renunțe la rezistență. Profesorul american James J. F. Forest, autor de lucrări în domeniul studiilor de securitate, amintește de tactica hordelor mongole din secolul al XIII-lea, care răspândeau știri despre atrocitățile comise în orașele care nu se predau, convingându-i astfel pe locuitori să capituleze fără luptă.

Secolul XX, marcat de două conflagrații mondiale, a fost, fără îndoială, epoca de aur a dezinformării și a propagandei de război. Radioul, ca mijloc de comunicare în masă, a facilitat încă din Primul Război Mondial transmiterea mesajelor menite să influențeze opinia și comportamentele publice. Lupta informațională a fost decisivă și în Al Doilea Război Mondial, contribuind la victoria aliaților.

Propaganda a devenit arma principală și în timpul Războiului Rece, alimentând conflictul ideologic dintre comunism și capitalism. Cu toate că prăbușirea comunismului a fost privită de filozoful american Francis Fukuyama ca un posibil „sfârșit al istoriei”, realitatea a arătat mai curând o scurtă perioadă de respiro, înainte ca istoria să-și reia cursul cu noi provocări.

infoGUN

Folosirea informației ca mijloc de război a căpătat noi dimensiuni la începutul mileniului al III-lea, odată cu extinderea și diversificarea fără precedent a comunicațiilor. Informația a devenit astfel o resursă vitală, cu efecte semnificative asupra percepțiilor publicului, în beneficiul celui care o controlează.

Interconectivitatea, rețelele sociale și caracterul real time al evenimentelor au permis o „instrumentalizare” a informației. Un fenomen tot mai accentuat în ultimii ani este militarizarea informației (weaponization of information), care reprezintă o folosire intenționată și distorsionată a informației în scopuri ostile, transformând-o într-o armă propriu-zisă. Prin această „pervertire” a realității, obiectivitatea, trăsătură fundamentală a unei informări corecte, este compromisă.

Literatura de specialitate indică faptul că noțiunea de militarizare a informației a fost strâns legată de acțiunile Rusiei în contextul sprijinirii separatiștilor din estul Ucrainei (Donbas și Luhansk) și al anexării Crimeei. În volumul Losing Pravda: Ethics and The Press in Post-Truth Russia, cercetătoarea Natalia Roudakova arată cum relatările mass-media de stat din Rusia despre aceste evenimente pun faptele reale în slujba propagandei. Ea folosește termenul de militarizarea știrilor (weaponized news), considerându-l o categorie a militarizării informației. Astfel de mesaje sunt concepute pentru a influența percepții și convingeri, în detrimentul publicului-țintă.

Politologul american Joseph Nye Jr., fost președinte al Consiliului Național de Informații, aduce o contribuție importantă la înțelegerea impactului acestor mesaje distorsionate, prin definirea conceptului de sharp power. În studiul How Sharp Power Threatens Soft Power: The Right and Wrong Ways to Respond to Authoritarian Influence din revista Foreign Affairs, Nye explică diferența dintre sharp power și mai vechiul soft power, identificând Rusia și China drept principalii actori care recurg la astfel de tactici autoritare.

Social media, în mijlocul conflictului

Dintre resursele tehnologice care pot fi exploatate în procesul de militarizare a informației, rețelele sociale dețin, probabil, cea mai mare influență. Catherine A. Theohary, expertă în operațiuni informaționale și politici de securitate națională, subliniază că social media este utilizată atât ca o „armă din cuvinte”, ce influențează inimile și mințile audienței-țintă, cât și ca un instrument de „perturbare în masă”, cu efecte tangibile în lumea reală (Information Warfare: The Role of Social Media in Conflict).

În LikeWar – Weaponization of Social Media, Peter Warren Singer și Emerson T. Brooking descriu schimbările radicale prin care trece războiul în epoca rețelelor sociale și consecințele care decurg de aici. Ei formulează cinci principii fundamentale, care ilustrează noua realitate:

1. Internetul a depășit perioada de „adolescență”;
2. Internetul a devenit un câmp de luptă;
3. Acest câmp de luptă transformă modul în care se poartă războaiele;
4. Schimbarea redefinește esența însăși a războiului;
5. Cu toții suntem implicați într-o formă de conflict online.

În lumina acestor principii, se prefigurează o nouă paradigmă a războiului și a victoriei. Războiul prin metode de influențare psihologică tinde să devină calea către „excelența supremă”, adică învingerea inamicului fără luptă, conform definiției lui Sun Tzu. Practic, militarizarea social media acoperă o paletă largă de acțiuni, care pot fi dificil de identificat și de etichetat ca agresiuni propriu-zise, tocmai din cauza caracterului lor insidios.

Punctul pe reziliență

Transformarea internetului într-un spațiu de confruntare ridică în mod firesc problema capacității statului de a reacționa și de a se proteja eficient, adică nivelul său de reziliență. La origine, conceptul de reziliență a fost asociat în special schimbărilor ecosistemice și dezastrelor naturale, însă în prezent a devenit frecvent utilizat și pentru a descrie rezistența societăților umane în fața diverselor crize.

Profesorul Timothy D. Sisk, de la Universitatea din Denver, definește reziliența, în context democratic, drept abilitatea statului de a face față amenințărilor și de a limita amploarea unei crize. În acest scop, mai multe state occidentale au alocat resurse semnificative pentru a-și consolida propriile mecanisme de securitate cibernetică și de contracarare a influențelor străine ostile, fie prin adaptarea instituțiilor existente, fie prin crearea unor structuri noi.

Un exemplu semnificativ este oferit de Statele Unite, prin Strategia Cibernetică a Departamentului Apărării (2018), care introduce conceptul de defend forward – o strategie de apărare proactivă menită să perturbe sau să împiedice atacurile cibernetice înainte ca acestea să-și atingă ținta. La nivel euro-atlantic, merită amintită înființarea, în 2014, a Centrului de Excelență pentru Comunicare Strategică al NATO, la Riga, Letonia, și crearea, în anul următor, a Grupului Operativ pentru Comunicare Strategică în Est (East Stratcom) de către Uniunea Europeană, cu scopul de a contracara propaganda rusă.

În România, a fost inaugurat în 2021 Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe, care, conform unui raport al Adunării Parlamentare a NATO, are misiunea de a consolida cooperarea și de a sprijini schimbul de bune practici între statele membre NATO. Centrul se concentrează pe reducerea nivelului de risc prin anticipare și adaptare, dezvoltarea unor instrumente de analiză și practici eficiente, precum și pe educație, instruire și exerciții comune.

Având rol de avertizare timpurie, aceste structuri identifică și etichetează comportamentele maligne din spațiul virtual, care se înscriu în registrul noului tip de război. În mod paradoxal, această „filtrare” este necesară pentru a împiedica folosirea libertății internetului împotriva societăților democratice de către actori ostili. Un pas esențial pentru a limita răspândirea informațiilor astfel „militarizate” este adoptarea unor reglementări corespunzătoare, care să mențină un echilibru între dreptul la liberă exprimare și interesul public, în concordanță cu valorile democratice.