Există momente istorice și sociale în care indivizii, instituțiile și chiar statele sunt obligate să-și definească rolul: fie participă la construcția unei soluții reale pentru problemele cu care se confruntă societatea, fie, prin tăcere, neimplicare sau superficialitate, devin parte a problemei. Această regulă simplă – aparent morală, dar în fond profund practică – guvernează atât existența personală, cât și dinamica organizațională și politică. În epoca actuală, dominată de fluxul accelerat al informațiilor, rolul mass-mediei devine central. Dacă presa nu furnizează calitate, echilibru și verificare, ea nu rămâne neutră: ci devine vehiculul prin care minciuna, manipularea și confuzia se extind în corpul social.
Analiza conceptului „nu ești soluție, ești problemă
Afirmația „atunci când nu este o soluție, ești o problemă” trebuie înțeleasă nu ca o sentință moralizatoare, ci ca o lege a funcționării oricărei comunități. Orice organizație, familie sau societate are nevoie de oameni și instituții care să contribuie activ la rezolvarea tensiunilor și la crearea de alternative viabile. Un angajat care nu caută să-și aducă aportul într-o echipă nu rămâne neutru, ci generează blocaje. Un politician care, în fața unei crize sociale sau economice, preferă să tacă ori să adopte poziții ambigue, nu rămâne în zona de „siguranță”, ci devine un obstacol pentru progres. În mod asemănător, un cetățean care ignoră responsabilitatea civică, refuzând să se informeze sau să participe la dialog, nu este doar un individ pasiv, ci o parte din dificultatea colectivă.
Această logică binară, de tipul soluție-problemă, este amplificată în era digitală. Societatea rețelelor nu mai permite spații goale, pentru că fiecare absență de implicare generează un gol umplut de alții, adesea de voci radicale sau dezinformatoare. În termeni concreți, dacă un profesor nu educă pentru gândire critică, elevul va învăța superficialități de pe internet. Dacă un medic nu explică științific, pacientul va asculta pseudo-terapeuți. Dacă jurnalistul nu investighează, influencerul fabrică realități alternative. Astfel, nu implicarea moderată, ci chiar absența ei creează teren fertil pentru probleme. Este ca un ecou constant: în lipsa unei soluții, societatea nu stagnează, ci regresează. Ceea ce nu se construiește astăzi ca soluție devine, inevitabil, obstacol mâine.
Mass-media ocupă o poziție unică în această ecuație. Ea nu este doar un observator al realității, ci și un actor care modelează percepția colectivă. Calitatea informației devine aici criteriul esențial. O știre incompletă sau prezentată fără verificări nu reprezintă o simplă greșeală: ea distorsionează realitatea și orientează comportamente. Într-o societate democratică, presa este văzută drept „câinele de pază” al puterii. Dar dacă acel câine doarme, nu mai este neutru, ci complicele hoțului.
Fenomenul fake news nu s-a născut doar din dorința actorilor malefici de a manipula, ci și din eșecul mass-mediei mainstream de a oferi consistență, profunzime și verificabilitate. În loc să fie un scut al adevărului, presa, prin superficialitate, a devenit un canal de propagare a neadevărului. De exemplu, în pandemie, ezitările, contradicțiile și goana după senzațional au făcut ca publicul să fie tot mai confuz. În loc ca mass-media să fie soluția informativă într-un moment de criză, a devenit parte a problemei, multiplicând temeri, neînțelegeri și reacții extreme. În acest punct, regula devine clară: presa care nu aduce soluția cunoașterii și a echilibrului, furnizează involuntar combustibil pentru dezinformare.
Consecințele unei mass-medii care dezinformează sunt dramatice. În primul rând, se erodează încrederea publică. Când cetățenii percep că informațiile se contrazic de la un canal la altul sau că jurnaliștii urmăresc doar ratingul și senzaționalul, apare un fenomen de cinism colectiv: oamenii nu mai cred în nimic. În loc să stimuleze participarea civică și responsabilitatea, presa transformă societatea într-un spațiu al suspiciunii generalizate.
În al doilea rând, lipsa calității jurnalistice generează polarizare. Grupuri întregi se refugiază în „bulele” lor informaționale, alimentându-și convingerile doar cu ceea ce confirmă opiniile deja existente. Dialogul social dispare, iar confruntarea democratică de idei este înlocuită cu ostilitate. Exemplul campaniilor electorale este relevant: în loc să se bazeze pe dezbateri despre politici publice, ele se transformă în războaie de propagandă, unde informația verificată are o pondere minimă.
În al treilea rând, consecințele se văd în planul deciziilor individuale. O persoană care consumă informații distorsionate își bazează alegerile pe iluzii. De la decizii de vot, la opțiuni economice sau chiar la comportamente medicale, efectul este uriaș. Când media nu mai servește ca busolă, societatea se orientează după stele false, ceea ce duce la rătăcire colectivă. Astfel, mass-media care nu oferă soluția cunoașterii și clarității devine, inevitabil, problema care întreține haosul.
Regula rămâne aceeași: dacă nu ești parte a soluției, atunci ești parte a problemei. Presa care nu informează cu rigoare dezinformează, iar societatea care nu cere calitate acceptă minciuna. A fi soluție înseamnă a fi responsabil, implicat și atent la consecințele propriului mesaj. Orice altceva nu este neutralitate, ci complicitate cu haosul.
