În perioadele de presiune economică, guvernele sunt adesea tentate să recurgă la instrumente dure. Unele sunt fiscale, altele administrative. Există însă situații în care aceste instrumente depășesc o limită mai subtilă, aceea care separă guvernarea de umilire.

Discuțiile recente din România privind posibila publicare a unor liste care ar conține numele și adresele cetățenilor considerați datornici redeschid o întrebare veche în spațiul european: până unde poate merge statul în impunerea conformării, fără a afecta demnitatea umană.

Astfel de propuneri apar, de regulă, după crize succesive inflație pandemii șocuri geopolitice care fragilizează finanțele publice și răbdarea politică. Istoria arată însă că rușinarea publică, odată normalizată, își pierde rapid caracterul proporțional.

Limitele puterii statului într o ordine democratică

Într o societate democratică, statul dispune de puteri extinse. Poate impune taxe, poate reglementa, poate sancționa și poate recupera creanțe. Ceea ce nu poate face fără consecințe este să transforme executarea administrativă într un act de stigmatizare socială.

Publicarea datelor personale ca formă de descurajare estompează granița dintre aplicarea legii și pedeapsa morală. Înlocuiește procedura cu expunerea și eficiența cu spectacolul.

Doctrina constituțională europeană a stabilit de mult timp că demnitatea umană nu este condiționată de solvabilitate. Dificultățile economice, mai ales atunci când sunt sistemice, nu anulează dreptul la viață privată și la un tratament proporțional.

A informa nu înseamnă a submina

Atunci când cetățeni sau organizații civice aleg să informeze instituții internaționale investitori sau rețele de societate civilă despre asemenea politici apare frecvent acuzația că imaginea țării ar fi afectată.

Democrațiile însă nu au reputație în sensul în care o are o persoană. Ele au un istoric construit prin transparență control și evaluare externă.

Transmiterea unor preocupări documentate și verificabile către organisme precum Comisia Europeană către organizații pentru drepturile omului sau către fonduri de investiții care evaluează criterii de guvernanță și responsabilitate socială nu reprezintă un act ostil. Este o formă recunoscută de responsabilizare democratică.

Investitorii internaționali analizează nu doar indicatorii fiscali, ci și gradul de predictibilitate juridică reținerea instituțională și respectarea drepturilor civile. Politicile de rușinare publică sunt observate și cântărite.

Statul nu este fragil cetățenii sunt

Un paradox al puterii este tendința instituțiilor de a se prezenta ca vulnerabile la critică în timp ce tratează indivizii ca fiind suficient de rezistenți pentru a suporta expunerea publică.

Asimetria este evidentă. Statul își poate revizui politicile. Cetățeanul trăiește cu consecințele.

Listele publice persistă. Ele afectează familii locuri de muncă relații sociale. Creează sancțiuni neoficiale care depășesc cu mult orice decizie judecătorească sau amendă administrativă.

Din acest motiv există garanții constituționale și instituții precum Avocatul Poporului menite să intervină atunci când aplicarea legii începe să semene cu represaliile.

O problemă europeană nu una locală

Aceasta nu este o situație izolată. Dezbateri similare au avut loc în mai multe state europene în legătură cu transparența fiscală sau condiționarea ajutoarelor sociale. Lecția care se repetă este clară. Statele care se bazează pe rușinare transmit un semnal de slăbiciune nu de forță.

Guvernele solide conving reglementează și aplică legea în limite clare. Guvernele nesigure moralizează.

Atunci când cetățenii aleg să documenteze și să comunice aceste derapaje la nivel internațional ei nu exportă scandal. Ei solicită supraveghere un mecanism fundamental al construcției europene.

Un stat sigur pe politicile sale nu se teme de lumină.
O democrație ancorată în valori nu pedepsește sărăcia prin expunere.

Dacă statele doresc încrederea cetățenilor și a piețelor trebuie să accepte un adevăr simplu. Demnitatea nu este un privilegiu al prosperității ci fundamentul legitimității.

Atunci când acest fundament este amenințat a vorbi dincolo de granițe nu este un act de neloialitate ci unul de responsabilitate civică.