Rezumatul tendinţei
În ultimele şase decenii, rata totală a fertilităţii s-a înjumătăţit în economiile OCDE (de la 3,3 copii la 1,5 în 2022) şi a coborât sub nivelul de înlocuire în aproape toate societăţile cu venit mediu-ridicat OECD. Această scădere este concentrată în special în clasa de mijloc urbană şi educată, în timp ce familiile cu venituri mici păstrează (încă) o fecunditate mai apropiată de două sau chiar mai multe naşteri per femeie.
1. Costul real al „copilului de clasă medie”
Pentru un cuplu cu studii superioare, preţul de oportunitate al maternităţii include salariile pierdute, cariere amânate, ipoteci mai mari şi investiţii „de calitate” (after-school, lecţii private, vacanţe formative). Cercetările arată că, pe măsură ce venitul potenţial al femeilor creşte prin educaţie, probabilitatea de a avea mai mulţi copii scade semnificativ PMC.
2. De la „cantitate” la „calitate”
În logica economică a familiei, părinţii cu resurse crescute aleg să investească mai mult per copil decât în numărul de copii (trade-off „calitate vs. cantitate”). Raportul OCDE 2024 arată că gospodăriile din quintilele de mijloc cheltuie până la 20 % din buget pentru educaţie şi activităţi extracurriculare, faţă de sub 7 % în gospodăriile sărace OECD. Când aspiraţia devine „copil competitiv”, nu surprinde că familia medie se opreşte la unu-două naşteri.
3. Nesiguranţa de clasă medie: ipoteci, chirii, „carieră târzie”
Middle-class-ul din Europa nu mai are stabilitatea de acum o generaţie: contracte pe perioadă determinată, oraşe scumpe şi debut târziu pe piaţa imobiliară. „Noua economie a fertilităţii” subliniază că incertitudinea economică şi vârsta ridicată la primul copil împing rata fertilităţii spre 1,3–1,6 chiar şi în ţări cu politici pro-familie IMF.
4. De ce gospodăriile cu venituri mici rămân mai fecunde
| Factor | Cum funcţionează în gospodării sărace |
|---|---|
| Cost de oportunitate scăzut | Salariile mai mici reduc pierderea financiară asociată concediului maternal. |
| Copiii ca „asigurare socială” | În absenţa economiilor şi a pensiilor solide, copiii sunt un suport la bătrâneţe. |
| Cultura familiei extinse | Normele valorizează familia numeroasă şi căsătoria timpurie. |
| Acces limitat la contracepţie şi la educaţie sexuală | Educaţia scăzută şi serviciile medicale precare cresc ratele naşterilor neplanificate. |
| Stimulente financiare | Alocaţiile, bonurile alimentare sau creditele fiscale reprezintă un procent mai mare din venitul total al gospodăriei decât în clasa de mijloc. |
Literatura despre tranziţia demografică secundă subliniază că, atunci când sărăcia este cronică, valoarea economică „netă” a unui copil poate rămâne pozitivă chiar şi într-o economie modernă PMC.
5. Politicile publice şi „efectul de multiplicare” în segmentul low-income
- Alocaţii şi programe condiţionate. În 2021, mai mult de un sfert din cheltuielile UE pe beneficii pentru familie au fost means-tested, deci direcţionate preponderent către veniturile mici European Commission.
- Elasticitatea fertilităţii la venit. O reducere de 18 % a beneficiilor pentru părinţi aflaţi pe ajutor social în Germania a micşorat naşterile în rândul acestor familii cu 6,8 %, semn că stimulentele financiare contează, chiar dacă mai puţin decât se credea SpringerLink.
- Welfare vs. work. Review-ul NCBI arată că programele de asistenţă pot avea un efect pozitiv moderat asupra fertilităţii când sprijinul este condiţionat de prezenţa copiilor NCBI.
Prin comparaţie, beneficiile universale – deşi mai costisitoare bugetar – influenţează fertilitatea claselor mijlocii aproape la fel de puţin ca taxele reduse pentru creşă, confirmând că problema lor principală e costul oportunitate, nu lipsa numerarului.
6. Consecinţe macro: îmbătrânirea asimetrică şi presiunea pe redistribuţie
Dacă segmentul educat scade sub 1,5 copii/femeie, iar segmentul precar rămâne aproape de 2,1, societatea poate vedea:
- o polarizare fiscală (gospodăriile cu puţini copii contribuie disproporţionat la bugetele pentru prestaţii familiale);
- o inegalitate educaţională inter-generaţională – copiii născuţi în sărăcie au şanse mai mici să „urce” economic;
- tensiuni politice legate de imigraţie şi redistribuţie, pe măsură ce populaţia activă se restrânge Financial Times.
7. Ce ar putea tempera decalajul
| Domeniu | Măsuri pro-fertilitate „orientate pe clasă” |
|---|---|
| Locuire | Credite ipotecare cu dobândă subvenţionată pentru tinerii sub 35 de ani, plafon la chirii în oraşele mari. |
| Împăcarea muncă-familie | Creşe universale cu program 8-18 şi deduceri fiscale pentru bonă; flexibilizarea programului de lucru. |
| Educaţie şi sănătate reproductivă | Extinderea serviciilor de planificare familială şi a educaţiei sexuale în zone defavorizate. |
| Politici fiscale inteligente | Alocaţii declining cu venitul (nu crescătoare), pentru a nu subvenţiona disproporţionat natalitatea foarte mare. |
| Stimulente calitative | Vouchere pentru after-school şi tabere, care reduc costul „calităţii” şi pot încuraja clasa de mijloc să mărească familia. |
Concluzie
Decalajul fertilităţii nu este un capriciu sociologic, ci rezultatul interacţiunii dintre economie, norme culturale şi arhitectura politicilor publice. Clasa de mijloc, ghidată de costuri ridicate şi ambiţii educaţionale, preferă familii mici; gospodăriile sărace, sprijinite (intenţionat sau nu) de programe sociale şi de rolul economic al copiilor, rămân mai numeroase. Reducerea dezechilibrului nu înseamnă doar a „stimula naşterile”, ci a recalibra costurile şi beneficiile parentale astfel încât dorinţa de a avea copii – indiferent de venit – să nu fie penalizată, iar resursele societăţii să fie investite în fiecare copil după nevoi reale, nu după clasa socială a părinţilor.