Indiferent de forma lor, atât dictatura corporatistă, cât și autocrația au la bază o realitate simplă: o minoritate își impune voința asupra majorității. Modul în care această voință este exercitată și impusă merită analizat în detaliu pentru a înțelege de ce este atât de greu pentru societate să se elibereze de sub astfel de regimuri. În ceea ce urmează, vom identifica principalele mecanisme de control și represiune care caracterizează aceste două forme de putere.
1. Controlul asupra fluxului de informații
Într-o dictatură corporatistă, marile companii pot deține sau sponsoriza trusturi media, site-uri de știri și chiar companii de publicitate, asigurându-se că mesajele critice la adresa lor sunt estompate ori marginalizate. Ele pot exercita presiuni asupra jurnaliștilor prin amenințări de boicot, prin procese strategice (cunoscute ca SLAPP – Strategic Lawsuit Against Public Participation) sau prin concedieri nejustificate. Astfel, imaginea publică pe care o proiectează rămâne pozitivă, iar orice scandal intern este rapid mușamalizat.
Într-o autocrație, liderul politic sau camarila sa controlează în mod direct televiziunile și radiourile de stat, impune restricții severe internetului (prin cenzură și monitorizare) și pune pe lista neagră publicațiile independente. Prin intermediul aparatului de propagandă, populația primește o versiune distorsionată a realității, devenind dificil să se formeze o opoziție clară și organizată.
2. Subordonarea forțelor de coerciție
O altă asemănare majoră este utilizarea forțelor de ordine (fie ele poliție, forțe armate sau structuri paramilitare) pentru a menține supunerea. Într-un context corporatist, acest aspect poate lua forma unor agenții private de securitate, care acționează la comandă, reprimând protestele angajaților sau orice altă formă de disidență ce amenință profitul. Într-o autocrație clasică, poliția și armata sunt loiale liderului, primind privilegii și beneficii speciale. Ele sunt instruite să anihileze orice inițiativă de opoziție, iar frica devine un mijloc eficient de a menține ordinea.
3. Legislarea în favoarea celor puternici
Ambele sisteme dețin un avantaj clar: puterea de a influența sau de a crea legi care să le protejeze interesele. În dictatura corporatistă, legile antitrust sunt slăbite sau aproape inexistente, drepturile lucrătorilor sunt minimizate, iar companiile se bucură de scutiri fiscale generoase. Uneori, guvernele devin pur și simplu „capturate” de lobby-uri, care orientează politica publică în direcția maximizării profiturilor private. În autocrație, regulile și legile se schimbă în funcție de preferințele liderului, fie pentru a elimina rivalii, fie pentru a-și legitima acțiunile. Constituțiile pot fi revizuite „pe repede înainte” sau anulate, iar principiul separației puterilor în stat dispare.
4. Teama ca instrument de guvernare
Teama este folosită în ambele sisteme pentru a paraliza reacțiile de opoziție. În dictatura corporatistă, teama se manifestă sub forma pierderii locului de muncă, a imposibilității de a avansa în carieră, a excluderii sociale sau a ruinării financiare. În autocrație, teama are adesea o componentă directă și violentă: amenințări cu închisoarea, tortura, exilul sau chiar asasinatul politic. Această atmosferă de teroare continuă descurajează asocierile civice și limitează protestele la grupuri foarte mici, ușor de dispersat.
5. Divizarea societății și propaganda
O tactică răspândită este crearea unor falii artificiale între diferitele categorii de populație. În dictatura corporatistă, companiile pot eticheta protestatarii drept „leneși”, „naivi” sau „agenți ai unor forțe ostile”, pentru a decredibiliza mișcările sindicale sau civice. În autocrație, regimul își prezintă oponenții ca fiind trădători ai națiunii, agenți străini sau radicali extremiști, manipulând sentimentele naționaliste sau conservatoare ale societății.
6. Instrumente pseudo-democratice
De multe ori, atât în dictatura corporatistă, cât și în autocrație, apar instituții și proceduri cu aparență democratică – de exemplu, alegeri sau referendumuri. Însă acestea sunt falsificate ori drastic controlate, astfel încât să nu deranjeze echilibrul puterii. Alegerile pot fi doar formale, existând candidați fictivi, iar procesul de vot să fie supus intimidării și corupției. Rezultatul final e mereu același: menținerea acelorași oameni la putere.
Concluzie
Mecanismele de control și represiune în dictatura corporatistă și în autocrație pot fi asemănătoare, deși se desfășoară pe coordonate diferite (economic vs. politic). În ambele cazuri, aceste mecanisme au ca scop menținerea puterii prin subordonarea tuturor celorlalți actori sociali, fie prin tehnici subtile de influență, fie prin coerciție directă. Pentru cetățeanul obișnuit, consecința e o diminuare radicală a libertăților și a capacității de a se opune nedreptății. Conștientizarea acestor tehnici și expunerea lor publică reprezintă un prim pas către contracararea lor și, în final, către șansa unei guvernări mai transparente și mai echitabile.
