Timp de două decenii, una dintre cele mai persistente narațiuni geopolitice a fost aceea a „secolului asiatic” și a unei Chine aflate într-o ascensiune inevitabilă. Totuși, datele economice, evoluțiile demografice și schimbările strategice indică tot mai clar că anii 2020 ar putea fi consemnați drept momentul în care această ascensiune s-a oprit — și chiar a început să se inverseze.

Această schimbare nu afectează doar Beijingul. Ea accelerează tranziția de la ordinea internațională post-Război Rece către o lume fragmentată, marcată de competiție dură între blocuri de putere.

Ascensiunea Chinei nu încetinește. Se inversează

Contrar percepției dominante, economia Chinei nu traversează doar o fază ciclică de încetinire. În termeni relativi față de Statele Unite, economia chineză începe să se micșoreze. Chiar și folosind date oficiale chineze — cunoscute pentru optimismul lor — diferența de dinamică devine evidentă.

Indicatorii alternativi, precum consumul de electricitate sau productivitatea muncii, sugerează o realitate și mai dură: eficiența economică a Chinei este în declin de peste un deceniu. Capitalul investit produce tot mai puțin, iar datoria a explodat la niveluri comparabile sau chiar superioare celor din economiile occidentale.

O criză economică vizibilă în societate

Declinul nu mai este doar statistic. Pentru prima dată în mai bine de o generație, un număr tot mai mare de cetățeni chinezi declară că nivelul lor de trai se deteriorează de la un an la altul.

Fenomenul cunoscut drept „lying flat” descrie o generație tânără care renunță la ambițiile tradiționale, în lipsa unor perspective reale de angajare. În paralel, capitalul fuge din țară, iar elitele economice încearcă să își securizeze viitorul în afara Chinei.

De ce ascensiunea Chinei a fost excepțională

Privind retrospectiv, nu declinul Chinei este anomalia, ci ascensiunea sa rapidă. Aceasta a fost posibilă datorită unor factori istorici temporari:

• Un context geopolitic favorabil, odată cu apropierea de SUA și integrarea în economia globală;
• Guvernare pragmatică după moartea lui Mao, care a permis inițiativa economică;
• Cel mai mare dividend demografic din istorie, cu până la 15 muncitori pentru fiecare pensionar;
• Abundență de resurse, care a făcut creșterea ieftină.

Astăzi, fiecare dintre aceste avantaje s-a transformat într-o vulnerabilitate.

Resurse epuizate și colaps demografic

China se confruntă cu o criză severă a resurselor: jumătate dintre râuri au dispărut, majoritatea apelor subterane sunt improprii utilizării, iar agricultura este afectată de poluare și deșertificare. În același timp, țara a devenit cel mai mare importator global de energie și alimente.

Demografic, situația este și mai gravă. În următorii zece ani, China va pierde peste 70 de milioane de persoane apte de muncă și va câștiga peste 130 de milioane de pensionari. Raportul muncitori–pensionari va scădea la aproximativ 2:1 până la sfârșitul anilor 2030.

Centralizarea puterii și blocajul reformelor

Gestionarea acestor crize este îngreunată de natura regimului politic. Sub conducerea lui Xi Jinping, eficiența economică este sacrificată în favoarea controlului politic.

Lockdown-urile „zero COVID”, reprimarea Hong Kongului, subvențiile direcționate politic și cenzurarea datelor economice reduc capacitatea sistemului de a se adapta. În paralel, accesul Chinei la tehnologie, capital și piețe occidentale se restrânge accelerat.

„Mahmureala chineză” și efectele globale

În anii 2000, China a generat peste 40% din creșterea economică globală. A devenit o piață-cheie pentru exporturi, o sursă majoră de credite și un motor al cererii globale de materii prime.

Această eră s-a încheiat. China cumpără mai puțin, nu mai oferă credite ușoare și își salvează economia inundând piețele globale cu exporturi subvenționate. Rezultatul este o triplă presiune asupra multor state: scăderea exporturilor, crize ale datoriilor și distrugerea industriilor locale.

China, o „putere aflată la apogeu”

Istoria arată că marile puteri aflate la apogeu sunt cele mai instabile. Ele tind să intensifice represiunea internă și să devină mai agresive extern.

China bifează deja multe dintre aceste caracteristici: cultul liderului, naționalism exacerbat, supraveghere digitală totală, militarizare accelerată și extinderea agresivă a zonei de influență — din Taiwan până în Marea Chinei de Sud și la granița cu India.

Militarizare și alianțe autoritare

Beijingul desfășoară cel mai amplu program de înarmare pe timp de pace din ultimele decenii, dublându-și arsenalul nuclear și extinzând rapid marina militară. În paralel, consolidează relații cu alte regimuri autoritare, contribuind la erodarea ordinii internaționale existente.

Un deceniu al riscului maxim

Rivalitățile dintre marile puteri se încheie rar prin compromis rapid. De cele mai multe ori, ele necesită o schimbare profundă a balanței de putere.

Anul 2026 și restul deceniului se anunță decisivi. Dacă tranziția poate fi gestionată fără un conflict major, este posibilă o recalibrare a ordinii globale în următorii 10–20 de ani. Până atunci, însă, lumea intră într-o perioadă de maxim pericol strategic.